Hagi la un pas de Ligă

Hagi la un pas de Ligă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Hagi este considerat de către presa din Turcia drept marele favorit la funcția de antrenor al echipei Galatasaray Istanbul.

Anunțul ar putea fi făcut chiar în săptămâna ce urmează, după ce președintele clubului, Adnan Polat, a oferit o declarație care reprezintă în mare măsură o confirmare: „Tot ce pot să vă spun este că foarte curând va semna un antrenor tânăr, cu mare foame de succes și pe care Galatasaray îl cunoaște foarte bine, așa cum și el s-a simțit mereu de-al Galatei”.

Portretul noului tehnician se potrivește foarte bine cu imaginea lui Gică Hagi, care a recunoscut mereu că Steaua și Galatasaray au rămas drept cele mai iubite echipe în inima sa.

A umilit-o pe Fener în finala Cupei

Ce nu se spune deocamdată este faptul că oficialii clubului turc nu l-au vrut pe Hagi de la bun început. El a mai activat la timona „leilor” în sezonul 2004-2005, când a cucerit Cupa Turciei, după un formidabil 5-1 cu marea rivală Fenerbahce în finală. Însă Hagi a acuzat atunci conducerea Galatei, mai ales pe președintele Ozhan Canaydin, de lipsă de suport și după un an și jumătate s-a ajuns la divorț, deși mulți fani au cerut menținerea românului.

Din același motiv, al unei personalități prea puternice pe care Hagi ar avea-o în club și al unui temperament dificil, nici actualul șef al roș-galbenilor, Adnan Polat, nu l-ar fi vrut pe Hagi, dar niciunul dintre antrenorii cu care s-au purtat tratative (Alberto Zaccheroni, Klaus Toppmoller, Mustafa Denizli) nu a acceptat bugetul de austeritate anunțat pentru sezonul viitor.

Galata este campioană, dar nu merge direct în grupele Ligii Campionilor, ci în turul al III-lea preliminar, unde nu are nici măcar statut de cap de serie, putând, printre altele, cădea chiar cu Steaua.

" Foarte curând va semna un antrenor tânăr, cu mare foame de succes și pe care Galatasaray îl cunoaște foarte bine " – Adnan Polat, președinte Galatasaray

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Note LIVE Bacalaureat 2024 | Rezultatele la BAC, publicate pe EDU.RO
Note LIVE Bacalaureat 2024 | Rezultatele la BAC, publicate pe EDU.RO
Un român, dorit de Juventus și de AC Milan! A ales și urmează să semneze contractul
Un român, dorit de Juventus și de AC Milan! A ales și urmează să semneze contractul
Vlăduța Lupău și Adi Rus au devenit părinți pentru a doua oară! Prima imagine cu bebelușul. Cei doi au ales un nume biblic, cu totul special
Vlăduța Lupău și Adi Rus au devenit părinți pentru a doua oară! Prima imagine cu bebelușul. Cei doi au ales…
„Vis devenit realitate”. Cum ar putea Cristiano Ronaldo și Lionel Messi să joace împreună
„Vis devenit realitate”. Cum ar putea Cristiano Ronaldo și Lionel Messi să joace împreună
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit al divei
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit al divei
Laurențiu Reghecampf rupe tăcerea după scandalul din stradă, de la Snagov, cu Anamaria Prodan: ”Ea a premeditat!"
Laurențiu Reghecampf rupe tăcerea după scandalul din stradă, de la Snagov, cu Anamaria Prodan: ”Ea a premeditat!"
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât mă costă?
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât mă costă?
SURSE: cum se modifică OUG 84 - antidrog. INML susţine că termenul de 72 de ore pentru rezultat e imposibil
SURSE: cum se modifică OUG 84 - antidrog. INML susţine că termenul de 72 de ore pentru rezultat e imposibil
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
E deprimant! Ce i s-a putut întâmpla lui Irinel Columbeanu, după ce şi-a pierdut întreaga avere şi a ajuns la azil!
E deprimant! Ce i s-a putut întâmpla lui Irinel Columbeanu, după ce şi-a pierdut întreaga avere şi a ajuns la…
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector 4! 👏🔝
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector 4! 👏🔝
Este INTERZIS prin lege pentru șoferii care intră în țară. Nu poți circula dacă ai asta în mașină
Este INTERZIS prin lege pentru șoferii care intră în țară. Nu poți circula dacă ai asta în mașină
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Ubisoft a anunțat finalizarea unui joc așteptat. Studioul din București a participat la dezvoltare
Ubisoft a anunțat finalizarea unui joc așteptat. Studioul din București a participat la dezvoltare
Incredibil: neamțul Zwayer, care ne-a tocat în meciul cu Olanda, trimis de UEFA la a treia partidă la rând a batavilor
Incredibil: neamțul Zwayer, care ne-a tocat în meciul cu Olanda, trimis de UEFA la a treia partidă la rând a…
Preşedintele CCA, Kyros Vassaras, explică modificările regulilor de arbitraj la startul sezonului
Preşedintele CCA, Kyros Vassaras, explică modificările regulilor de arbitraj la startul sezonului
6 abateri pt. care șoferii iau amenzi pe baza filmărilor video. Care sunt acestea?
6 abateri pt. care șoferii iau amenzi pe baza filmărilor video. Care sunt acestea?
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și cum arată modelul de cerere
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și cum arată modelul de cerere
×